Dezvăluiri incredibile de pe frontul nevăzut al salvării monumentelor de cult din Iaşi, în pragul sistematizării din anii '80, sunt făcute astăzi de preotul paroh al Bisericii Barnovschi * monumentul de cult, care era propus spre demolare şi mai apoi spre ascundere în spatele unui bloc, a rezistat cu sacrificii imense * beciurile fostei case egumeneşti, boltite şi înalte cât să încapă un cal cu tot cu călăreţ, salvate şi îngrijite de preotul Nechifor timp de 28 de ani, riscă să se prăpădească * în aceste pivniţe de secol XVII, preotul doreşte amenajarea unui muzeu Decretul dat de Nicolae Ceauşescu în anul 1985, care a dat startul demolării a mii de monumente istorice, îndeosebi a celor de cult, sub scuza marilor sistematizări urbane, a lovit din plin şi actualul Centru Civic al Iaşului. Afectată de această prigoană comunistă a fost şi Biserica Barnovschi, fostă mănăstire a Ieşilor pe care părintele paroh Dumitru Nechifor se chinuie de 28 de ani să o salveze şi să o pună în valoare. „Înainte de a începe sistematizarea, biserica avea vreo 7.800 metri pătraţi de teren. Demolându-se şi expropriindu-se vreo 5.100 de metri pătraţi, la vremea aceea, prin decret de stat, s-au demolat mai multe anexe, printre care şi cele opt locuinţe ale bisericii”, a spus preotul Nechifor. Cimitir sub blocurile de la RC Star De jur împrejurul fostei bisericii Barnovschi se întindeau cimitirele vechii mănăstiri. Când s-au făcut fundaţiile de la blocurile de astăzi au fost scoase sute de schelete, dacă nu chiar mii. „Beciurile astea constituiau un sistem de comunicare cu tot Iaşul, inclusiv cu fostele Curţi Domneşti, care au fost unde e acum Palasul, dar şi cu pivniţele caselor cronicarului Grigore Ureche. Tot sistemul acesta de galerii era constituit din beciuri atât de înalte, încât fugea pe dedesubt, fără probleme, un cal cu tot cu călăreţ. Când s-au făcut fundaţiile blocurilor, multe pivniţe au fost distruse, iar alte galerii s-au surpat, fiind înfundate şi astăzi”, a spus preotul. În ciuda posibilităţii de a putea fi reconstituite, vechile galerii ale Iaşului nu au fost niciodată supuse vreunei încercări de a le readuce în lumina pe care o merită. „Mai sunt nişte galerii, rupte parţial, pe strada Ghica Vodă. Este acolo o construcţie, iar vizavi sunt aceste galerii, peste care s-a tunat o placă. Se punea problema ca de la Teatrul Luceafărul înspre Elena Doamna să se facă un bulevard, care ar fi trecut peste turnul bisericii, iar pe B-dul A. Panu era prevăzută o pasarelă, după vechiul proiect care făcea legătura cu Tătăraşiul, şi o sală polivalentă, unde este actualul parc din spatele bisericii. Blocul din faţa bisericii trebuia continuat în formă de L, prin demolarea Şcolii Carmen Sylva, astfel încât să ascundă biserica după bloc, să nu se vadă din stradă”, îşi aminteşte preotul Nechifor. „Au rupt beciurile fără milă” Actuala intrare în beciurile casei egumeneşti a Bisericii Barnovschi, o clădire cu un cerdac impresionant, a fost amenajată de părintele Nechifor. Împreună cu arheologul Nicolae Puşcaşu, cel care s-a urcat în cupa excavatorului pentru a nu se demola vestigiile de la CUB, de pe Ştefan cel Mare, şi cu profesorul Vasile Chirica, a încercat să salveze ce se putea din ce avea pe atunci biserica Barnovschi. Lor li s-au alăturat Costică Asăvoaiei şi istoricul Ioan Caproşu. „Am vrut să salvăm cât mai mult, dar nu a depins de noi. Pe vremea comuniştilor, nu prea erai susţinut în privinţa asta. Era câte un alai de câte 30 de persoane care veneau în frunte cu prim-secretarul Leonard şi apoi cu Ghiţulică, să vadă ce mai demolează. A fost o luptă foarte mare. Acel decret semnat de Ceauşescu a făcut ravagii în monumentele noastre. Cum au apărut fundaţii în adâncime, au rupt beciurile, fără milă”, a rememorat părintele Nechifor. Demolările de la mănăstirea Barnovschi au început în anul 1982. Biserica se întindea până de la RC Star, iar intrarea în curtea bisericii se făcea numai pe la turnul clopotniţă. De asemenea, unde este acum parcarea de la SRI erau case ale bisericii, care au fost demolate. Restul era împrejmuit cu gard de piatră. „Au demolat în neştire. Ce am putut salva, am încercat să conservăm cum am putut. Beciurile le-am restaurat pe cât s-a putut, pe urmă am scos pământul de acolo, dar nu până la nivelul de călcare, pentru că erau foarte mari cheltuieli şi prioritatea era biserica, pentru că era compromisă întreaga structură de rezistenţă. Apoi, au venit zecile de procese pe teren. O fost o frământătură foarte mare”, a mai spus preotul Nechifor. O luptă de 28 de ani pentru salvarea unui monument Înainte de sistematizare, aceste beciuri erau destinate pentru utilitatea proprie a parohiei, ca şi cămări de alimente sau pivniţe de vinuri, dar şi ca un sistem de comunicare cu exteriorul, prin asta înţelegându-se un sistem de galerii de tuneluri care să permită o retragere din incinta bisericii, în cazul unei năvăliri a oştilor duşmane, ştiut fiind faptul că mai toate mănăstirile construite la acea vreme aveau şi rol de apărare. Însuşi Palatul de Justiţie vechi, de pe A. Panu, s-a lăsat la un moment dat din cauza beciurilor care erau peste tot. „Ce am putut să fac pentru aceste beciuri a fost să torn o placă de protecţie, să pun aerisitoare şi să asigur intrarea. Cu toate astea, tot sunt infiltraţii, dar măcar ştiu că sunt în siguranţă în faţa intruşilor. Înainte de a închide beciurile, reuşiseră să se strecoare niscai oameni ai străzii şi făceau foc aici. Şi acum se mai văd pereţii afumaţi. Tot beciul era o ladă de gunoi. Am reuşit să scoatem totul afară şi să închidem, ca să nu avanseze deteriorarea. De 28 de ani mă lupt să salvez acest monument. Am şi reuşit, dar nu în întregime, pentru că nu dispun de oameni, de fonduri...”, a spus preotul de la Barnovschi. Muzeu pe fonduri europene în beciurile fostei case egumeneşti În toţi aceşti ani, preotul paroh s-a adresat tuturor factorilor de răspundere, inclusiv celor care au condus destinele Direcţiei de Monumente, atât la nivel local, cât şi central. Rezultatul a fost acelaşi invariabil răspuns, că nu sunt bani, că sunt foarte multe monumente istorice în colaps. „Pentru că vreau să pun în valoare acest monument istoric, fiind şi de categorie A, am zis că poate putem atragem nişte fonduri europene. Tocmai de asta, sper ca şi cei de la Monumente să ne ajute măcar cu documentaţia”, a spus preotul paroh Dumitru Nechifor. Potrivit acestuia, destinaţia pe care ar dori să o dea acelor beciuri ale fostei case eparhiale, pentru a căror restaurare luptă de ani de zile, este cea de muzeu, cu atât mai mult cu cât lăcaşul de cult deţine obiecte de patrimoniu protejate acum într-o cameră specială. Printre aceste obiecte de cult se numără potire, evanghelii din diferite perioade, carte veche şi alte obiecte de cult. „Beciurile sunt parţial conservate şi tocmai pentru asta ne trebuiesc bani, pentru că monumentele istorice implică o tehnologie specială de restaurare. Din evaluările mele, ne-ar trebui cam 2,5 milioane de lei pentru lucrările de restaurare şi refacere a picturii de secol XVIII. Trebuie să punem în valoare acest monumente, pentru că este istoria Iaşului nostru. Noi tot sperăm, dar acum, Dumnezeu să ne ierte!, istoria, cultura, arta, sunt cam lăsate de izbelişte”, a mai spus preotul Nechifor. Nelu PĂUNESCU (Evenimentul) În prezent, ansamblul fostei Mănăstiri Barnovchi are încadrate în categoria de monument istoric de tip A Biserica Adormirii Maicii Domnului – cunoscută ca Barnovschi - biserică de zid, beciurile casei egumeneşti şi turnul clopotniţă * * * Scurtă istorie a unui monument de interes naţional Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ este o ctitorie a domnitorului martir Miron Barnovschi- Movilă al Moldovei. Prima mărturie despre existenţa ei o avem de la cronicarul Miron Costin, care a lăudat „osârdia şi strădania binecredinciosului voievod de a ridica noi lăcaşuri bisericeşti”. Pisania bisericii ieşene nu s-a păstrat, dar un document din 9 mai 1627 indică, în mod clar, că Miron Barnovschi a început în acel an să construiască lăcaşul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Conform unui act de danie din 9 decembrie 1627, acesta a dăruit satele Toporăuţi, din Ţinutul Cernăuţi, şi Şipote, din judeţul Iaşi, mănăstirii ce o zidea. Săpăturile arheologice din anul 1998 au scos la iveală o criptă boltită din cărămidă, amplasată în mijlocul naosului, sub pardoseală, conţinând oseminte, mai puţin craniul. Acestea se consideră că aparţin domnitorului Miron Barnovschi.