Ne îndreptăm spre comuna Mogoşeşti, una dintre cele 80 de comune în care UNPR a reuşit să încropească organizaţii „doizeciste”, formate de câte 20 de oameni. Candidatul pentru primărie din partea UNPR se lansează în cursă în cadrul unui parastas la care a chemat vreo sută de oameni, la ceea ce, de abia aici se poate numi „pomană electorală”. Dacă e de dat pentru răposat, de ce nu ar fi ceva de rămas şi pentru cel viu? Pe o astfel de logică rudimentară, dar făcută într-un rentabil calcul economic şi electoral, candidatul Anton Vasile, inginer cadastrist în comună, urmează să încerce marea cu degetul, sau viitorul cu pomana din ajun de alegeri. Pe scaunele din faţă ale maşinii roşii ca focul care saltă prin hârtoapele care se iţesc la intrarea în comună, stau fostul deputat Traian Dobre, vicepreşedinte al UNPR Iaşi, candidat pe Colegiul 2 Tomeşti pentru încă un mandat de deputat, şi inginerul Costel Pristavu. Între ei, înfipt până în carburator, steagul UNPR „Să nu uiţi programele electorale, ca să avem ce da la mulţime”, se fac în maşină ultimele recapitulări. Pe lista de consilieri de la Mogoşeşti, uneperiştii defilează cu strungari lăsaţi la vatră de agonia economică sau cu agenţi de pază. Măcar e o bază. „Ăştia sunt! Aici nici nu aveam organizaţie făcută acu o lună. I-am strâns şi noi cum am putut... Hai, dă-i bice că mai avem 8 minute şi poate pleacă popa. Să le dai bannerul să-l trântească aici în centru, să se vadă şi dinspre Hadâmbu”, îi dă Dobre ultimele indicaţii inginerului Costel Pristavu. În hurduicăitul maşinii, deputatul îşi aminteşte de celelalte campanii care l-au purtat pe coclaurile Mogoşeştiului. „Aici e un primar liberal. Eu l-am pus în funcţie. Era un adevărat fief PSD aici, da i-am zdrobit. Nu există cătun fără amintiri. Eu, dacă am o treabă o fac, nu mă las până nu o fac”, spune fostul deputat. Dobre încă mai crede - sau vrea să convingă pe cineva - că o campanie, mai ales la ţară, este ca un sport plin de fair play. „Campania e un lucru în timpul căreia cei doi adversari se luptă în idei. Oamenii nu trebuie să fie jeguri, că luptă pentru comunitate....”, spune Dobre. Discursul îi este întrerupt de veştile alarmante pe care Costel Pristavu i le transmite cu voce tare în timp ce vorbeşte cu cadastristul în telefon. „Nu le daţi drumul! Aici suntem, acu’ ajungem. Mai ţine-i!”, se alarmează Dobre. Prea târziu. În cotul drumului îşi fac apariţia oamenii încărcaţi cu prosoape, lumânări, colaci şi colivă. După pomană, nu mai întorci oamenii la poveţe electorale. Mai ales că picioarele unora se cam aburcă puţin spre şanţ. Oprim cu scrâşnet de cauciucuri în faţa porţii lui Anton Vasile.

„Inginerul Anton vrea să fie sluga voastră”

Îmbrăcat după găteala momentului, cu o fizionomie de cardinal rătăcit printre ţărani, candidatul Anton ne întâmpină pasiv, împăcat parcă şi cu găinaţii de pe poartă. Nu prea are ce să-şi reproşeze. Puţin mai încolo, preotul îşi mângâie satisfăcut pântecul uriaş. Când mai a prins el parastase electorale? Are vreo două vii la care tre’să ajungă să vadă care-i problema cu mana care a dat peste ele, aşa că mai împarte două - trei pilde şi pleacă să-şi vadă de afaceri. „Suntem pe ultimul loc în ce priveşte aplicarea Legii 18. Eu sunt singurul specialist de cadastru din comună. Sunt în temă, sunt inginer cadastrist. Şcoala veche nici acu nu-i gata. Grădiniţa la fel. Teren de sport nu avem şi suntem cinci mii de locuitori. Dacă ajung primar o să iau toate terenurile la pas să văd care e liber şi pe care crescu acuma bălării, ca să le concesionez la tineri. Mai vreau să alimentez comuna cu apă pentru gospodării, pentru animale, pentru agricultură. Pentru că avem aproape Mănăstirea Hadâmbu, putem să facem şi agroturism. Apoi mai avem două iazuri la Bârca şi Mînjeşti, care nu sunt amenajate”, ne spune Anton, tot cu privirea spre blidele cu mâncare şi invitaţii la pomană.

Omul pare de pe altă lume. Nici el nu prea crede în ce aude din propria gură. Oamenii spun că a mai candidat odată la primărie şi a luat 50 de voturi. Cam câţi oameni are acum în bătătură. Deşi omul spune că e singurul specialist în cadastru din zonă, tot lui i se reproşează şi haosul măsurătorilor care s-au tot făcut pe izlazul comunal, despre care nu se mai ştie cât din el e al satului şi cât al oamenilor. „Tradiţiile şi cântecele se transmit prin viu grai. Astăzi, vă fac purtătorii de cuvânt al inginerului Anton. Când eşti în funcţie, sunt care bagă degetul în gură după ce umblă în butoiul cu miere, alţii bagă cu pumnul, iar alţii duc butoaiele acasă. Cine poate, oase roade, cine nu, şi carne macră. Acum însă, avem nevoie de un om nou, care e aici de faţă”, încearcă Dobre să-l facă primar pe Anton în faţa propriei familii şi a vecinilor. Un bondar sâcâitor bâzâie peste discursul deputatului, peste caşcaval şi paharele de vin.

Candidatul măsoară ca un cadastrist a doua încărcătură de pomană din farfurie şi îşi bagă degetele gospodăreşte. În acest timp, Dobre vorbeşte. „Trebuie să alegeţi omul care să fie sluga cetăţeanului. În mulţi dintre primarii ajunşi se umflă orzu, iar când vine nea Gheorghe, îl dau afară. Nu-i mai alegeţi pe ăştia care fac aşa ceva. Şi o haină trebuie schimbată, darămite omul. Iată, inginerul Anton vrea să fie sluga dumneavoastră”, le spune Dobre oamenilor care împung deja masa cu pântecele. Anton rămâne câteva secunde cu degetele slinoase şi înţepenite de surprindere deasupra sarmalelor. La un moment dat, un mesean în etate, puţin aghezmuit, îl confundă pe Dobre cu „unul de-a’lui Raţiu”. „Dormi în papuci, omule. Eşti în afara problemei. Dacă ai lăsat tot timpul golanii să te conducă, aşa ai să mori. Venea Raţiu cu sacu cu bani? Hai că eşti prost, ca să spun drept. De ce ai lăsat să se fure ceapeurile? Schimbaţi clasa politică, alegeţi alţii care nu sunt dintre ăia compromişi”, îi sare ţandăra lui Dobre, care îl înghionteşte pe Anton, care continua să se bucure vitejeşte de pomana din faţă, pe care tot el şi-o dăduse. „Măi, eu încerc să te promovez şi ăsta mă bruiază!”. „Lăsaţi-l că e boşorog, e senil şi melancolic”, îi sare în apărare moşului o gospodină căreia îi cam fug ochii după Traian Dobre. Disputa se mută brusc pe lista de candidaţi pentru consiliu, unde este identificat un beţiv. Se dovedeşte, până la urmă, că e o confuzie de nume. Un vecin de peste drum îl strigă pe bătrânul care băgase zâzania la masă, cu un rustic „Uăi, mai respiră!”, iar după 5 minute moşneagul se strecoară pe poartă cu o sticlă de vin. „Ia, să nu te-neci”, îi urează moşul, vecinului.


„Oamenii de aici au nevoie de pixe şi pături”

Uniunea comunală pentru progresul Mogoşeştiului, adunată în curtea candidatului Anton la mesele aşezate sub un păr, în faţa casei, se lasă cu surprize. O femeie tuciurie se prezintă drept sora mamei lui Victorel Lupu, în timp ce alte femei de la masă, cu şorţuri prinse în jurul şoldurilor groase, se vaită de mama focului. „Ce dracu l-au dat afară pe Răzvan (fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, n.r.)ăsta, moldovean de-al nostru, că era simpatic?” După un „bogdaproste” spus în loc de „succes”, staff-ul UNPR se îndreaptă spre maşină, îndemnându-l pe candidat şi pe „mătuşa lui Victorel Lupu” să-l urmeze, pentru a le fi date materialele de campanie. „Nu ne daţi din astea, că noi facem campanie din om în om şi nu le trebuie la oameni aşa ceva. Mai bine daţi-ne nişte pixe şi nişte atenţii. Să-i spuneţi lui Simirad să ne mai dea nişte atenţii cum ne-a mai dat, că oamenii aici întreabă de pixe şi de pături”, spune femeia, iar Dobre o ascultă siderat. „Ce pixe, femeie? N-ai decât să cumperi tu pixe şi dacă obţineţi aici 6 locuri de consilieri vă plătesc eu toate pixele”, îi răspunde Dobre. „Păi lumea mă întreabă: Nu aţi adus nimic, că ăilalţi ne-au dat găleţi şi pături?”, se ţine tare femeia. „Eu nu cumpăr voturi. Dacă aveţi bani, n-aveţi decât”, spune Dobre, iar femeia rămâne pe uliţă, cu visele de campanie cam răsfirate pe drum. Ori că ba, ori că da! Iar cum UNPR nu merge cu găleata, oamenii se orientează. La rândul său, candidatul rămâne cu vraful de materiale în braţe, năuc, în faţa porţii. Parcă nu prea a măsurat bine partidul şi parcă un parastas e mai simplu decât o campanie! Ne întoarcem înapoi spre Iaşi cu steagul înfipt încă între banchete. În maşină nu mai plutesc amintiri frumoase şi optimism. Pute a trădare şi dezamăgire. „Auzi, să-i dau pixe şi găleţi! Mai am avut un candidat care a fost cumpărat de curând de Movilă. Se aude că a primit zece mii de euro. Aici am început cu stângul. A fost un parastas şi gata. Lansarea de mâine va fi una solemnă, cu imnul României. Altă calitate!”, spune Dobre optimist.

Voronin de la Ciurea

A doua zi. Ne îmbarcăm în maşină şi pornim spre Ciurea. La un semafor, Dobre deschide portiera şi salută jovial o doamnă prinsă în „ocupaţia fundamentală” de plimbat javra. Pe drum, politica umple din nou spaţiul strâmt al maşinii din care de astă dată lipsea steagul. „Milioane de euro au cheltuit ăştia de la USL. Dacă ajung la guvernare se pulverizează după 4 ani. Ieri, am fost la un ATM să scot nişte bani şi mi-a dat numai de o sută, nou nouţi. E semn că au dat drumul la fabrica de bani. Se scoate o masă neautorizată de bani care se dă celor cărora li s-a promis”, spune Dobre. Intrăm în Lunca Cetăţuii şi ţiganii îşi scot la lumină dinţii de aur şi ridică mâinile în semn de salut către Traian Dobre. „Pentru ei sunt un personaj foarte important, pentru că de-a lungul timpului au câştigat un ban frumos de pe spinarea mea. Tragedia la ţigani e că dacă le dai un deget îţi ia toată mâna”, spune Dobre. La Ciurea, UNPR are tot 22 de membri. O parte dintre ei aşteaptă cu frezele sculate de vânt în faţa căminului cultural, acolo unde urmează să aibă loc întâlnirea. Candidatul pentru primărie, Ioan Ciumaşu, are 68 de ani, din care 37 numai în administraţie, ca secretar pe la primăriile din Voineşti, Horleşti şi Ciurea. „Ăsta e primul partid în care intru. Nu, nu sunt boboc în politică. Am fost toată viaţa în PCR. Eu sunt comunist”, ne spune candidatul cu mândrie. E naşul de cununie al actualului primar al comunei Ciurea, Cătălin Lupu. Uneperiştii, pe măsurători numai de ei ştiute, se pronunţă la un procentaj de încredere de 52 la sută pentru Lupu şi 48 pentru Ciumaşu. În sala cu sobe mari de teracotă, aruncate până în tavan, sunt strânşi vreo 20 de oameni. Alţi doi se chinuie să prindă deasupra scenei un banner al cărui mesaj sună a concurs. „Pariază pe UNPR şi vei câştiga”. „Nu le promit nimic la oameni decât transparenţă decizională şi competenţă profesională. Trebuie păstrat ce s-a făcut. Va trebui o bună consultare cu cetăţenii, ca izvor de propuneri de măsuri pentru bunul mers al comunei”, ne dă candidatul sexagenar o primă mostră din profundul său cuget comunist. Afară, în prispa căminului apar trei femei plouate bine şi cam descumpănite. „Da’ ce-am vinit noi aicea? Ia hai fa înăuntru, că doar n-om sta sâ ni plouă, ca pi câini”, ia iniţiativă una dintre femei.

Dinăuntru se aude zgomotos celebrul „Gimmi hope, Joanna”. Urmează Imnul României, apoi imnul UNPR. Când lumea era deja încălzită pentru Periniţa, candidatul propune sălii să se aşeze blând pe scaune pentru o frumoasă cuvântare. Promisiunile acestuia, aruncate în cadrul „debutului activităţii cultural-politice”, au fost trecute la „diverse”. În schimb oamenii devin brusc interesaţi de oferta făcută de Costel Pristavu. „Dacă strângeţi 28 de fete şi băieţi din comună, care au peste 10 clase absolvite, le organizăm gratuit timp de 3 luni cursuri de îngrijire bătrâni la domiciliu”, este aruncată oferta la care achiesează imediat... nişte bătrâni. „Pentru că ne-am globalizat, consecinţele crizei s-au abătut asupra noastră. Nu poţi cheltui mai mult decât ai, şi ca să ai, împrumuţi. Eu, de patru ani încoace nu fac altceva decât să incriminez clasa politică, pe care o dispreţuiesc public. Clasa politică este o pădure de uscături şi atunci am venit noi, UNPR”, le vorbeşte Dobre oamenilor. Singura reacţie a fost gânguritul unui sugar pe care bunică-su l-a aşezat chiar lângă prezidiu.

Pârtie de schi şi teleferic pe relaţia Ciurea - Iaşi

Peste frazele îmbibate de „propăşire şi multilateralitate”, candidatul Ioan Ciumaşu a reuşit totuşi să surprindă auditoriul printr-un revoluţionar program turistic, ce n-a mai văzut nici Iaşul, darămite Ciurea. „La Slobozia este un decor natural fantastic. Trebuie fructificat. Cred că o să facem acolo un motel, pe o zonă mai înaltă. Da’mai interesant este că putem face şi un teleferic care să lege Slobozia de Iaşi. La Curături, de asemenea un loc pitoresc, o zonă silvică şi rezidenţială, vom face o pârtie de schi”, a spus candidatul. După ce a adus repede-repede investiţiile Austriei la Slobozia, fiind ovaţionat pentru că în sfârşit întâlnirea electorală a luat sfârşit, Ciumaşu a ieşit pe prispa căminului cultural, printre „moromeţii” satului care se apucaseră de înfiletat câte un tutun. „Ia Vasile, uite aici, cincizeci de lei, cincizeci şi… patru sute”, se apucă brusc candidatul să-i arunce unui sătean în podul palmei vreo 8 bancnote de 5 lei. Omul se uită descumpănit la Ciumaşu, la bani şi iar la candidat.. „Păi, pentru ce?!”. Primarul comunist se uită în jur parcă după ajutor şi îl vede chiar în spate pe reporterul nostru. Se întoarce automat spre om şi îi spune hotărât, dintr-o suflare. „Pentru că m-ai împrumutat, omule, atunci...”. „Aha”, se lămureşte omul. Adică dacă tot a picat, de ce să-şi mai bată capul. Între timp, în sala căminului este introdus foarte protocolar un om între două vârste, îmbrăcat precum un orăşean, care cară o pungă din care se întrevăd formele rubensiene a două sticle de vin a câte doi litri. Uneperiştii se pregătesc pentru prima şedinţă de lucru, alături de tovarăşul Ciumaşu…