Ziua de ieri a fost compusă cap coadă din tragism antic şi nenorocire modernă. Trezit pentru o nouă zi, în care speram să pot pun botniţă problemelor pe care le avusesem până ieri, vestea pe care am aflat-o la ora 7 a creat un uriaş vid. Fata cu părul de foc s-a stins! Pentru că aşa a vrut ea. Ce întrebări să mai poţi avea? Câţi dintre noi suntem viaţă dorită şi câţi ne aşteptăm la colţ să ne contrazicem prin astfel de gesturi finale? Parcă şi moartea era mai îngăduitoare acu ceva vreme. Mai păsuia, mai sărea peste rând... Apoi, ziua de ieri a mai adus o plecare. A lui Trofor. Nu dintre noi, din fericire, ci din mizeria din administraţia ieşeană. Nişte capitole se sfârşesc prea brusc şi nimic bun nu vine în continuare.