Am fost deunăzi, cu o delegaţie de ziarişti din ţară, până la Bruxelles, la o aruncătură de băţ peste deal, dar la milioane de kilometri distanţă de prostia mioritică care ne înghesuie existenţa în această Românie aflată în plină dictatură. Nu că acolo ar exista perfectul uman, gena de european nealterat, ci este de apreciat în primul rând cultura relaxării, libertatea care domină relaţiile interumane, detaşate de încrâncenarea şi limitarea gesturilor publice specifice românilor. A fost o reală bucurie să stau două zile departe de acest popor trist din care mă trag, plin de carcase bipede, rătăcite şi goale, cu testicule seci, năpădit de acea „răbdare ultimă”, iobăgească. Nu mai departe de aceste stări de fapt, se află şi ai noştri tineri europarlamentari şi aici mă refer la în mod special la suceveanul Petru Luhan, căruia ţara i-a dat şansa, nemeritată, să obţină un post de deputat la Bruxelles, de pe care, cocoţat ca orice parvenit, uită de reprezentarea pe care trebuie să i-o dea României şi acuză presa din ţară de faptul că nu-i închină ode, că nu-i citeşte intenţiile mărunte printre rândurile comunicatelor seci. Reprezentarea României şi a problemelor ei la Bruxelles, Strasbourg sau Luxemburg, mi-a scăpat încă de la începutul aderării noastre la UE şi implicit a căpătării unei reprezentări în fizic, prin europarlamentarii români trimişi acolo, un Luhan, Becali, EBA şi alte caricaturi care nu-şi găseau locul în politica autohtonă. În ce-l priveşte pe „amfitrionul” acestei vizite, ieşeanul Cătălin Ivan, activitatea acestuia este, aşa cum spunea şi el, una susţinută, dar nu prea se vede nimic concret pentru România, la trasul liniei. În schimb, simplitatea şi coerenţa acţiunilor lui, faptul că măcar ştie care îi este rolul acolo, dar şi raportul pe care îl susţine cu presa, îl creditează ca fiind unul dintre puţinii români din Parlamentul European care învaţă din mers arta dură a negocierii unor drepturi ale României în Europa. E un drum greu însă să te lupţi pentru vizibilitatea unei ţări şterse.

P.S. Faptul că europarlamentarul nostru a fost cam scoţian la cinste, într-un Bruxelles în care o ciocolată ajunge cât greutatea ei în platină, asta e altă treabă.

P.S.1 O parte din aceste clipuri au caracter de pehlivănie şi trebuie vizionate ca atare.



Bruxelles în diverse ipostaze






















Problemele unui român la Bruxelles