M-am implicat de foarte multe ori in a aduce un dram de bine in vietile distruse ale unor oameni ajunsi la o cotitura a vietii in care au ramas blocati. Am incercat sa-i inteleg si sa le intind o mana. Pe masura implicarii au existat si bucurii dar mai ales dezamagiri. Scosi din groapa, foarte multi nu au vrut sa mearga prin fortele lor mai departe, nu au reusit sa arate nimic bun sau macar sa-si ascunda mizeria cotidiana in spatele unei drame chiar inventate. Le-a fost mai la indemana cocina. Mi-e scarba de boschetari, cersetori si toata fauna care a impanzit Iasul. Mi-e scarba de credinciosii cu suflet mare care le impovareaza si mai mult viata si ii incurajeaza in promiscuitatea lor vegetativa, dar mai mult mi-e scarba de institutiile impotente care nu reusesc sa faca nimic cu aceasta pleava sociala. Nici macar sapun. Nu mai am compasiune nici pentru bunicutele care ajung in strada din naivitatea lor sau putrezesc singure in casele care raman statului sau preotilor parohi. Exista insa si cercetori care merita toti banii. Cersetorii bollywoodieni. Un astfel de cersetor de week-end, care imi aminteste de filmele indiene de dinainte de ’89, apare in fiecare dimineata de sambata si duminica in timp ce imi beau cafeaua. Tanguirea vibranta a femeii bollywoodiene o aud de la citeva blocuri distanta. Pina ajunge sub geamul meu am timp sa fac un dus, sa ma barbieresc, sa-mi iau micul dejun si chiar sa fac un jogging. De multe ori ies la geam cu o tigara in coltul gurii, precum boierii de altadata pe prispa conacelor, si ochii micii insotitoare a femeii oarbe se pironesc pe mine. Ii fac semn, o parcheaza pe cantareata printre masini, urca, ii dau cate ceva si pleca. N-am avut niciodata curiozitatea sa aflu ce este cu femeia oarba. Poate din cauza ca nu-mi plac cersetorii, boschetarii si nu mai vreau sa fiu dezamagit.