Merită cheltuiala?

Bilanţul activităţii parlamentarilor ieşeni în această primă sesiune din noua legislatură ne arată o prestaţie lamentabilă. Cel puţin în rîndul deputaţilor, nici unul dintre cei 12 aleşi de Iaşi nu a excelat prin ceva deosebit, multe dintre propunerile legislative fiind iniţiate în grupurile parlamentare, apoi însuşite la comun, alături de parlamentari din alte circumscripţii. Cea mai slabă activitate parlamentară, atît în ceea ce priveşte iniţierea de propuneri legislative, cît şi luările de cuvînt, au avut‑o parlamentarii social-democraţi. Cît despre conţinutul acestor iniţiative, în unele cazuri acestea reflectă mai mult interese de grup sau personale, decît ale celor care i-au trimis în Parlament.

"Top ruşinică"

Fostul primar al municipiului Paşcani, deputatul Neculai Răţoi, a avut una dintre cele mai şterse prestaţii în actuala legislatură. În cele aproape 7 luni de cînd a obţinut calitatea de parlamentar, acesta a avut doar două propuneri legislative, 4 luări de cuvînt şi 3 declaraţii politice. Recordman în legislaturile anterioare, în această primă sesiune parlamentară, social-democratul Anghel Stanciu nu a avut decît o singură propunere legislativă şi o singură interpelare. În schimb, are la activ 15 luări de cuvînt în plen. Deşi figurează în statistici cu 13 propuneri legislative, multe dintre propunerile deputatului Tudor Ciuhodaru vizează modificări sau completări ale unei singure legi. "Non combatul" deputatei liberale Cristina Dobre o aduce şi pe aceasta pe lista ruşinii. Fosta directoare a Spitalului de Recuperare, în cele 7 luni de deputăţie, nu a făcut decît să îşi asume un număr de 7 propuneri legislative, iniţiate de alţi parlamentari, la care a aderat pentru susţinerea unor modificări ale unor legi în vigoare, multe dintre ele privind sănătatea.

Luminiţa Iordache, un deputat de pe altă lume

Deputatul care nu a ieşit însă chiar cu nimic în evidenţă este Luminiţa Iordache (PSD). Secretar în cadrul Comisiei permanente pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, precum şi membru în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru SC "Nicolina" S.A., Iordache a avut 4 propuneri legislative, nereprezentative, printre care modificarea şi completarea unei legi privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere sau salubrizarea localităţilor. În afară de acestea, a avut o singură luare de cuvînt în plen – la depunerea jurămîntului – şi o interpelare adresată ministrului Sănătăţii, privind "un caz întîmplat în Spitalul Municipal Constanţa". Cazul a fost semnalat în timp ce se afla într‑o mini-vacanţă la Eforie Nord, atunci cînd, potrivit programului Camerei, ar fi trebuit să afle în colegiul unde a fost aleasă.

Iau atitudine doar cînd sînt afectaţi direct?

Redactată asemeni unei compuneri libere, interpelarea adresată ministrului Sănătăţii conţine şi o serie de întrebări retorice precum "Ce naiba se întîmplă în ţara asta?", răspuns care ar fi trebuit să îl deţină aleasa ieşeană. "Greu dai de spital fără indicatoare, mai ales într‑un oraş turistic unde vara aproape toţi sînt străini. Găsim spitalul şi cu greu pediatria! Acolo – groază şi coşmar! Pe hol, 20 de părinţi cu cel puţin 10–15 copii de toate vîrstele. Care plîngea, care urla, care stătea lat din cauza febrei. Părinţii neputincioşi, cu lacrimi în ochi, aşteptau să‑i bage în seamă cineva. Da de unde...", îşi descrie Luminiţa Iordache păţaniile la Spitalul de Urgenţe Constanţa, într-o interpelare denumită "Stop indolenţei! Stop nesimţirii! Viaţa are prioritate!". Din aceasta se poate desprinde o singură concluzie – că parlamentarul ieşean a dat pentru prima oară piept cu sistemul sanitar românesc. La peste 40 de ani, un ales al poporului are revelaţia întîlnirii cu realitatea şi intră în panică. Recurge însă la ceea ce‑i stă cel mai la îndemînă – traficul de influienţă. "În sfîrşit în urma unei cărţi de vizită, se îndură asistenta‑gardian să îmi ia copilul în cabinet", conchide Luminiţa Iordache.

Echilibrul portocaliu

Statistic, unul dintre parlamentarii care s‑au evidenţiat într‑o oarecare măsură este deputatul PD‑L Petru Movilă, care a iniţiat un număr de 19 propuneri legislative, a avut 13 luări de cuvînt în plen, 11 declaraţii politice şi 14 întrebări şi interpelări. Acestuia îi urmează social-democratul Vasile Mocanu, cu 13 propuneri legislative, 17 declaraţii politice şi 17 luări de cuvînt în plen. Democrat-liberalul Marius Spînu a avut 9 propuneri legislative, multe dintre ele făcînd referire la modificarea şi completarea unor legi sau ordonanţe de urgenţă. Păstrînd o notă de originalitate, prin iniţieri proprii de propuneri legislative, se remarcă şi liberalul Relu Fenechiu, care a avut 19 luări de cuvînt în plen, 6 declaraţii politice, 7 propuneri legislative, două interpelări şi a fost semnatar a 6 moţiuni, toate respinse. Cristian Adomniţei, secretar al Comisiei pentru industrii şi servicii, a avut în această sesiune parlamentară 25 de luări de cuvînt, majoritatea pe tema educaţiei, 16 declaraţii politice, 3 iniţiative legislative şi 37 de întrebări şi interpelări.
La Senat, în topul luărilor de cuvînt în plen se află democrat-liberalul Dumitru Oprea, cu 50 de intervenţii, urmat de Varujan Vosganian. Spre comparaţie, fostul primar de Strunga, Sorin Lazăr, a avut doar două intervenţii. Cît despre iniţiativele parlamentarilor ieşeni trebuie menţionat că absolut niciuna nu a devenit lege, fiind doar înregistrate sau în stadiul de analiză în comisii.

La aşa efort, aşa cheltuieli...

Pentru toată activitatea lor, cei 12 deputaţi ieşeni primesc lunar, în medie, aproximativ 20.000 de lei din bani publici, bani în care intră, ce-i drept, şi salariile personalului de la cabinetele parlamentare sau chiria în Bucureşti. În topul cheltuielilor la aceste capitole, pe perioada ianuarie – aprilie 2009, se situează deputatul PD‑L Nicuşor Păduraru cu cheltueieli de 168.800 lei, deputatul PNL Relu Fenechiu cu 156.852 lei şi deputatul PD‑L, Marius Spînu, cu 130.291 lei.


Articol aparut in cotidianul Evenimentul




Un produs Blogger.